Cascada La Văioaga


Cascada La Văioaga – pe Valea Beiului


Cascada La Văioaga este ascunsă pe Valea Beiului, pe marginea drumului forestier ce leagă Podul Bei de Ochiul Bei.

Pe partea dreaptă a drumului este un indicator spre cascadă. Cobori câțiva metri pe cărare printre copaci și ajungi la firul apei.

Văioaga impresionează prin spectaculoasa cădere de apă formată de râul Bei în drumul său spre Nera.

Apa cristalină alunecă vijelios peste pietre și apoi cade într-o perdea îngustă și densă formând la bază un ochi turcoaz de apă limpede. La poalele cascadei agitația se termină, luciul apei ascunzând  adâncimi în care peștii se plimbă liniștiți.

Peisajul este unul de basm, vegetația de pe pietrele calcaroase, apa limpede în care se oglindește cerul, verdele muschiului și al frunzelor, stâncile scunde ce înconjoară firul râului peste care natura a presărat urme verzi și picăturile de apă răcoritoare ce împodobesc atmosfera crează aici un loc special de parcă ai fi fugit din lume într-un loc de basm.

De la La Văioaga ne continuăm drumul spre Ochiul Bei apoi spre cascada Beușnița.  Drumul pe lângă firul apei ne dezvăluie o adevărată vale a cascadelor.

Drumul forestier este înconjurat de un peisaj frumos, familiar.  Liniștea naturii este întreruptă doar de mașinile ce trec spre locul de campare de la păstrăvărie.

Traseul de pe Valea Beiului este usor fiind accesibil familiilor cu copii mici, dar și persoanelor în vârstă.

Accesul  spre La Văioaga:

  • din Timișoara urmând traseul Timișoara – Oravița – Potoc – Podul Bei
  • din București urmând traseul București – Orșova – Moldova Noua – Potoc – Podul Bei
  • din Deva urmând traseul Deva – Caransebeș – Oravița – Potoc

Datorită așezării sale în Parcul Național Cheile Nerei Beușnița, cascada La Văioaga poate fi cuprinsă în diverse trasee turistice pe care le poți urma în zonă.

Cum ajungi de la Casa Zina la Cascada La Văioaga

Imagini: Claudiu VATAU