Lacul Ochiul Beiului -- ValeaAlmajului.ro

Lacul Ochiu Bei


Lacul Ochiu Bei – ochiul pământului


Lacul Ochiu Bei se află pe Valea Beiului, acolo unde Munții Aninei se îmbină armonios cu Munții Locvei, în județul Caraş-Severin.

Zona este ușor accesibilă, drumul spre lac este îngust și cel mai cunoscut traseu începe de la Podul Beiului. Traseul este marcat cu bandă albastră.

Urmând cursul apei treceți pe lângă cascada La Văioaga (pentru a ajunge la cascadă trebuie să fiți atenți la indicatoarele de pe marginea drumului) apoi ajungeți la păstrăvărie și de acolo urmați poteca din partea stângă până la lac.

Pe cursul râului Bei, sau Beu cum i se mai spune, sunt așezate în trepte calcaroase numeroase cascade de dimensiuni reduse.  Sursurul apei peste pietre și trilurile păsărilor te însoțesc pe tot parcursul drumului.

Pe alocuri, pereții muntoși se îndepărtează lăsând loc pajiștilor în care natura presară flori, dar este și locul ideal de așezat cortul.

În capătul cărării se deschide valea într-un micuț luminiș, iar în partea dreaptă apare lacul.

Lacul Ochiu Bei, de o culoare albastră cu ușoare nuanțe de verde, este înconjurat de brazi bătrâni cu ramurile verzi.

Alimentat permanent de un izvor submers, Ochiu Bei nu îngheață niciodată, având temperatură pozitivă atât vara cât și iarna.

Limpezimea pură a apei transformă plimbatul păstrăvilor într-un adevărat spectacol pentru turiști. Măreția brazilor se oglindește perfect în claritatea apei.

Imaginea din jurul lacului este feerică, totul este învăluit într-o aură misterioasă, energia naturii simțindu-se puternic aici.

Ochiu Bei are o suprafață de 284 mp și o adâncime de 3,6 m.

Aici apa Beușniței întâlnește apa Beiului, se împletesc și pornesc spre vărsarea în râul Nera într-un lung și frumos drum încărcat de legende cu sânzâiene, bei, fete fumoase și iele.

Traseu turistic Ochiu Bei

Lacul Ochiu Bei este parte din traseul: Podul Bei – Cascada La Văioaga – Lacul Ochiu Bei – Cascada Beușnița

La Ochiu Bei ajungeți urmând traseul:

  • Timișoara – Oravița – Potoc – Podul Bei
  • București – Craiova – Orșova – Bozovici – Oravița – Potoc – Podul Bei

Nu uita să lași în urma ta doar urma pașilor și să iei cu tine doar pozele când pleci acasă!

Cum ajungi de la Casa Zina la Lacul Ochiul Beiului

Imagini: Claudiu VATAU